Transportatorul olandez VOS Logistics Cargo a revenit pe profit în 2024, la afaceri de 375,7 mil. lei
VOS Logistics Cargo, subsidiara locală a grupului olandez VOS, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 375,7 mil. lei (75,5 mil. euro), în scădere cu 23,6% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 492,2 mil. lei (99,5 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Foto: Ziarul Financiar

ransportatorul olandez a revenit anul trecut pe profit, realizând un câștig net de 14,5 mil. lei (2,9 mil. euro), de la o pierdere netă de 3,4 mil. lei (apoximativ 693.000 de euro), suferită în anul precedent, conform datelor publice. Vos Logistics Cargo a ajuns anul trecut la un număr mediu de 250 de angajați, cu 11 oameni mai mult decât în 2023. VOS Logistics, fondată în urmă cu 81 de ani în Olanda, a intrat pe piața din România încă din 2012 prin compania VOS Logistics România, cu afaceri de 15,5 mil. lei și un număr mediu de 61 de angajați anul trecut. Ulterior, grupul olandez a mutat o parte din operațiuni în România. Pe lângă VOS Logistics România și VOS Logistics Cargo, grupul olandez mai deține pe plan local și VOS
Logistics Bulk, care anul trecut a avut afaceri de 172 mil. lei și un număr mediu de 103 de angajați, potrivit datelor publice. Astfel, grupul VOS a ajuns anul trecut la afaceri cumulate de peste 563 mil. lei (aproximativ 113 mil. euro) în România, potrivit calculelor ZF.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan