Transporturile, cel mai mare contributor la balanța pozitivă a serviciilor, cu un excedent de peste 4 mld. euro anual. „Încasările erau cu cel puțin 20%-25% mai mari dacă intram în Schengen.“
Transporturile sunt singurul sector din economie, în afară de cel de IT, care are o balanță pe excedent, un plus de peste 4 mld. euro pe an, această ramură fiind de altfel și cel mai mare contributor la balanța pozitivă a serviciilor, potrivit unei analize a ZF pe baza datelor de la BNR.
Foto: Ziarul Financiar

Cele mai recente date arată că în ianuarie-octombrie anul acesta balanța din transporturi a înregistrat un plus de aproape 4,5 mld. euro, adică ramura de transporturi a contribuit cu aproape jumătate (45%) la excedentul balanței serviciilor, mai arată calculele ZF făcute pe baza datelor publice. Anul trecut, transporturile aveau un excedent de 4,2 mld. euro, în timp ce pe turism, spre comparație, înregistram un deficit de 1,6 mld. euro. Excedentul din transporturi ar putea să fie mult mai mare față de nivelul înregistrat în prezent dacă România ar fi intrat în Schengen, iar camioanele nu așteptau zeci de ore să treacă vama.
Blocarea aderării României la spațiul Schengen de către Austria înseamnă că în continuare mii de camioane vor aștepta zeci de ore în vămi. În prezent, camioanele de marfă așteaptă chiar și câte 9-12 ore să treacă vama Nădlac cu Ungaria, ceea ce face ca mărfurile să ajungă cu întârziere la clienți.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca