Tranzacția prin care Electromontaj, o companie din domeniul energiei, preia constructorul Hidroconstrucția, aprobată de Consiliul Concurenței. Tranzacția include și firmele controlate de Hidroconstrucția, respectiv Hidroturism și Hidroedil
Consiliul Concurenției a autorizat tranzacția prin care Electromontaj, o companie din domeniul energiei, a preluat în luna septembrie societatea Hidroconstrucția, aflată în insolvență de la începutul acestui an, împreună cu firmele controlate de aceasta, respectiv Hidroturism și Hidroedil. “În urma…
Foto: Ziarul Financiar
Consiliul Concurenției a autorizat tranzacția prin care Electromontaj, o companie din domeniul energiei, a preluat în luna septembrie societatea Hidroconstrucția, aflată în insolvență de la începutul acestui an, împreună cu firmele controlate de aceasta, respectiv Hidroturism și Hidroedil.
“În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal”, au transmis vineri reprezentanții autorității de concurență.
Electromontaj SA, parte a grupului H4L, este o companie specializată în construcția și întreținerea liniilor de transport împreună cu stațiile electrice de conexiuni și de transformare pentru alimentarea cu energie electrică.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca