zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Companii

Tranzacție surpriză. Grupul Litera preia Elefant.ro: Această tranzacție pune capăt perioadei de insolvență a Elefant.ro și marchează relansarea și consolidarea prezenței pe piața de retail online

Grupul Litera va prelua Elefant.ro printr-o tranzacție care pune capăt perioadei de insolvență a Elefant.ro și marchează relansarea și consolidarea prezenței sale pe piața de retail online din România. „România are una dintre cele mai scăzute rate de lectură din…

de Ștefan Stan , Editor Web 19.03.2025 · 16:15 2 min de citit
Tranzacție surpriză. Grupul Litera preia Elefant.ro: Această tranzacție pune capăt perioadei de insolvență a Elefant.ro și marchează relansarea și consolidarea prezenței pe piața de retail online

Foto: Ziarul Financiar

Grupul Litera va prelua Elefant.ro printr-o tranzacție care pune capăt perioadei de insolvență a Elefant.ro și marchează relansarea și consolidarea prezenței sale pe piața de retail online din România.

„România are una dintre cele mai scăzute rate de lectură din Europa, iar accesul facil la carte este esențial pentru dezvoltarea pieței de profil. Integrarea Elefant.ro ne permite să valorificăm sinergiile dintre companii și să creăm un ecosistem digital eficient, orientat spre client. Investim în tehnologie, optimizarea proceselor logistice și extinderea ofertei, pentru a răspunde cât mai bine cerințelor consumatorilor moderni‟, au declarat Dan și Marin Vidrașcu, reprezentanții Grupului Litera. 

Tranzacția a fost intermediată de BDO Business Restructuring, care are experiență extinsă în audit și restructurarea financiară a afacerilor.    ”Salvarea proiectului Elefant.ro este un succes de care suntem foarte mândri. În ciuda unor multiple și complexe provocări pe care le-am întâmpinat în încercarea de a menține businessul viabil, cu susținerea tuturor partenerilor implicați – furnizorii de servicii specifice activității de e-commerce, cei mai mulți dintre creditorii istorici și, nu în ultimul rând, cu susținerea cumpărătorului, Grupul Litera –  am reușit, într-un timp record – douăsprezece luni de la deschiderea procedurii de insolvență – reinserarea companiei în circuitul economic. Am toată încrederea că Grupul Litera, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața editorială din România, dispune de toate resursele pentru a readuce Elefant.ro cel puțin la nivelul care l-a consacrat“ a declarat Geanina Oancea-Olteanu, Senior Partner BDO Business Restructuring.

Grupul Litera este unul dintre principalii actori de pe piața de carte din România, având o prezență puternică în editarea de carte, comercializarea de papetărie, rechizite și mobilier școlar. 

Citește și