Ce tranzacții au făcut marii acționari din afara României cu acțiuni Hidroelectrica: Vanguard a rămas pe local 1, Goldman Sachs a cumpărat puțin, Fidelity a dat 400.000 de acțiuni, iar suedezii de la East Capital au luat 440.000. Tabelul celor mai mari 40
Americanii de la Vanguard, al doilea cel mai mare administrator de active din lume după BlackRock, cu active de peste 9.000 de miliarde de dolari sub gestiune, continuă să se afle în topul celor mai mari acționari ai Hidroelectrica (H2O),…
Foto: Ziarul Financiar
Americanii de la Vanguard, al doilea cel mai mare administrator de active din lume după BlackRock, cu active de peste 9.000 de miliarde de dolari sub gestiune, continuă să se afle în topul celor mai mari acționari ai Hidroelectrica (H2O), cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român, după ce au obținut expunere pe producătorul de energie verde în urma listării istorice din vara anului trecut.
La 30 septembrie, gigantul din Statele Unite raportase o deținere de 3 milioane de titluri H2O, deci un pachet în valoare de 373 de milioane de lei în funcție de prețul de tranzacționare din 13 noiembrie, reprezentând 0,7% din capitalul social al celei mai mari companii listate la Bursa de Valori București.
Vanguard a luat expunere prin intermediul unor fonduri precum Vanguard Total International Stock, Vanguard Emerging Markets, Vanguard Total Stocks, Vanguard FTSE Emerging Markets, potrivit datelor analizate de ZF din platforma Bloomberg.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Cristina Roșca