Tranzacțiile la BVB s-au triplat în septembrie, după promovarea la statul de Piață Emergentă. Radu Hanga, președinte BVB: Acesta este efectul vizibil imediat, însă este esențial să avem așteptări realiste și să ținem cont de contextul intern și internațio
Promovarea României la statutul de Piață Emergentă de către FTSE Russell a avut efecte vizibile pe bursa de la Bucuresti, volumul tranzacțiilor depășind jumătate de miliard de euro în septembrie, de peste trei ori mai mare decât în august, dar față de septembrie 2019.
Foto: Ziarul Financiar
Promovarea României la statutul de Piață Emergentă de către FTSE Russell a avut efecte vizibile pe bursa de la Bucuresti, volumul tranzacțiilor depășind jumătate de miliard de euro în septembrie, de peste trei ori mai mare decât în august, dar față de septembrie 2019.
Astfel, valoarea de tranzactionare pe segmentul de acțiuni a fost de 2,7 miliarde lei (556 mil.euro), față de 747 milioane lei (154 mil.euro) în august și 726 milioane lei (153 mil.euro) în septembrie 2019.
„Promovarea Romaniei la statutul de Piata Emergenta a fost incontestabil un moment istoric, care a avut ecouri puternice nu doar in comunitatea de business sau in randul clasei politice, ci si in randul romanilor obisnuiti. Sunt convins ca mult mai multi romani au auzit acum de bursa si speram sa-i si vedem facand pasi spre investitiile in valori mobiliare. Cifrele au intarit puternic semnificatia aparte privind promovarea Romaniei la un nou statut. In acelasi timp, este necesar sa fim foarte transanti: acesta este efectul vizibil imediat, insa este esential sa avem asteptari realiste si sa tinem cont de contextul intern si international in care traim. Intr-o lume in continua schimbare, bursa se pozitioneaza ca un reper si pilon esential de finantare a economiei. Companiile romanesti au aratat in acest an, mai mult decat oricand, ca au capacitatea si determinarea de a a-si adapta modelul de business, iar noi am demonstrat, prin intermediul bursei, ca le putem facilita accesul la capitalul vital functionarii chiar si in conditii de pandemie,” a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan