Trecerea la sistemul de decontare T plus 2 s-a încheiat cu succes
Bursa de Valori București (BVB) a anunțat că trecerea la sistemul de decontare în termen de două zile de la momentul tranzacției (T plus 2) alături de separarea conturilor de tranzacționare de cele de posttranzacționare, două dintre cele mai dificile modificări tehnice de pe piața locală din ultimii ani, s-au încheiat cu bine.
Foto: Ziarul Financiar

Scurtarea duratei de decontare a fost impusă de Uniunea Europeană și toate bursele europene au implementat această măsură începând din 6 octombrie.
Ieri, 8 octombrie, a fost testul pentru bursă în condițiile în care a fost necesară decontarea a două zile de tranzacții în același timp, respectiv tranzacțiile de vineri, 3 octombrie, derulate pe stil T+3, și cele de luni, 6 octombrie, derulate pe stil T+2.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca