zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
TRANSPORTURI & LOGISTICĂ · Auto & Transporturi

TTS - Cel mai mare transportator de pe Dunăre a preluat Decirom

Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre, care s-a listat la Bursa de Valori București în a doua parte a lunii iunie 2021 în urma unei IPO, a finalizat anul trecut cu afaceri de 656 mil. lei, față de 395 milioane de lei anul anteror.

de Vali Pencu , Colaborator 06.08.2023 · 14:00 2 min de citit
TTS - Cel mai mare transportator de pe Dunăre a preluat Decirom

Foto: Ziarul Financiar

Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri pe Dunăre, care s-a listat la Bursa de Valori București în a doua parte a lunii iunie 2021 în urma unei IPO, a finalizat anul trecut cu afaceri de 656 mil. lei, față de 395 milioane de lei anul anteror. Compania a raportat un profit net de 81 mil. lei anul trecut, față de 31 mil. lei anul anterior, potrivit datelor publice de la mfinante.ro.

Consiliul Concurenței a aprobat achiziția operatorului portuar Decirom pentru un preț de 22  milioane de euro, potrivit unui raport publicat la Bursă. Decirom a realizat un profit net de 407.200 de euro în 2021, mai mare cu 69,5% față de anul anterior, la afaceri de 5,4 milioane de euro, în creștere cu 11,7%, potrivit datelor publice. Decirom este o firmă activă de peste 70 de ani în portul Constanța în domeniul operării și depozitării de mărfuri vrac solid și are capacități de operare complementare capacităților grupului TTS. 

Grupul TTS deține cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din unități fluviale cu o capacitate de peste 800.000 de tone, macarale plutitoare, precum și terminale portuare proprii în Constanța și în 7 porturi fluviale dunărene.

Citește și