zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Opinia statisticianului · Retail & Agrobusiness

Tudorel ANDREI, președintele INS: Doar câteva produse agroalimentare excedentare în schimburile comerciale

Rezultatele comerțul exterior cu produse agroalimentare reflectă într-o măsură fidelă caracteristicile întregului lanț valoric ce cuprinde producția, depozitarea, prelucrarea industrială și comercializarea produselor agroalimentare pe piața internă sau externă. Într-o piață competitivă și liberă numai evaluarea în ansamblu a acestui lanț valoric poate aduce lămuriri cu privire la rezultatele înre…

de Mirela Turlan , Editor Web 10.03.2021 · 19:40 2 min de citit
Tudorel ANDREI, președintele INS: Doar câteva produse agroalimentare excedentare în schimburile comerciale

Foto: Ziarul Financiar

1. Tratarea globală a lanțului valoric în cazul produselor agroalimentare

Rezultatele comerțul exterior cu produse agroalimentare reflectă într-o măsură fidelă caracteristicile întregului lanț valoric ce cuprinde producția, depozitarea, prelucrarea industrială și comercializarea produselor agroalimentare pe piața internă sau externă. Într-o piață competitivă și liberă numai evaluarea în ansamblu a acestui lanț valoric poate aduce lămuriri cu privire la rezultatele înregistrate de România în comerțul exterior cu aceste produse agroalimentare. După treizeci de ani de schimbări majore în agricultura din România s-au acumulat dezechilibre structurale profunde reflectate în rezultate negative înregistrate în comerțul exterior, în general, și implicit cel cu produse agroalimentare. În prezent, din comerțul exterior cu produse agroalimentare țara noastră acumulează deficite notabile. Acestea au fost direct determitate de disfuncționalități existente pe fiecare dintre cele patru faze importante ale lanțului valoric al acestei categorii de produse. Măsuri izolate pentru creșterea eficienței activității pe componente ale lanțului valoric nu au putut asigura decât o reducere a deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare și nu o creștere a competitivității acestui sector de activitate vital pentru economia României. Cel mai bun exemplu este cel al producției de cereale, domeniu în care noi am crescut semnificativ randamentele, producțiile totale și au crescut excedentele an de an, dar fără a avea o ameliorare generală semnificativă a balanței cu produse agroalimentare.

În perioada interbelică România a cunoscut probleme dintre cele mai diverse în încercarea de dezvoltare a comerțului exterior cu produse agroalimentare, ca o sursă importantă pentru echilibrarea balanței comerciale a României. În acestă perioadă „România, ca și celelalte state agricole din centrul și răsăritul Europei, era nevoită să forțeze exporturile sale, pentru a putea plăti din excedentul balanței comerciale angajamente financiare externe, în afară de mărfurile importate, precum și multe alte cheltuieli ce se efectuau în străinătate“ (Cheramidoglu, C., Comerțul maritim al României în perioada interbelică, UER Press, București, 2020,

Citește și