Tuomas Lampen, OnePlus Europe: Vedem oportunități de creștere pe piața din România fiindcă cererea pentru smartphone-uri la prețuri mai accesibile este tot mai mare
Compania chineză OnePlus, specializată în producția de smartphone-uri, care în doar șapte ani de la înființare a reușit să facă brandul său cunoscut la nivel global concurând în special pe segmentul mid-range cu giganții Apple, Samsung și Huawei, are în plan să își crească poziția și pe piața locală în condițiile în care cererea pentru telefoane inteligente performante la prețuri accesibile este…
Foto: Ziarul Financiar
„Piața românească de smartphone-uri a urmat tendințe similare cu cele pe care le vedem în Europa de Vest, mai ales atunci când ne referim la canalele de vânzare, decalajul dintre retail și operatori reducându-se tot mai mult.“
Compania chineză OnePlus, specializată în producția de smartphone-uri, care în doar șapte ani de la înființare a reușit să facă brandul său cunoscut la nivel global concurând în special pe segmentul mid-range cu giganții Apple, Samsung și Huawei, are în plan să își crească poziția și pe piața locală în condițiile în care cererea pentru telefoane inteligente performante la prețuri accesibile este tot mai mare. Produsele OnePlus sunt disponibile oficial în România din 2019.
„România este o piață cheie pentru noi și face parte din ambiția noastră de a ne dezvolta prezența în toată Europa pentru a satisface mai mulți utilizatori, pe diferite segmente de preț. Anul acesta, am identificat noi oportunități de creștere pe piață, determinate de cererea de smartphone-uri mai competitive și de calitate la prețuri accesibile și suntem încrezători că noile noastre lansări din seria Nord și N vor atrage mulți utilizatori din România, împreună cu seria emblematică premium“, a declarat pentru ZF Tuomas Lampen, head of strategy în cadrul OnePlus pentru Europa. El a adăugat că și în România, la fel ca și în regiune – Europa Centrală și de Est – există un interes tot mai mare pentru brandul OnePlus.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan