Turcia, care-și acoperă două treimi din consumul de energie din importuri, se apropie de un boom energetic fără precedent: gaze din Marea Neagră, primul reactor nuclear, hidroenergie, eoliene. Dar multe au un cost, nu doar în bani
Președintele Recep Tayyip Erdogan le-a promis turcilor „vești bune“ pe 20 aprilie, probabil reducerea facturilor la utilități, ceva obligatoriu dacă vrea victoria în alegerile de pe 14 mai, care se anunță mai dificile ca până acum pentru el. Câteva vești…
Foto: Ziarul Financiar
Președintele Recep Tayyip Erdogan le-a promis turcilor „vești bune“ pe 20 aprilie, probabil reducerea facturilor la utilități, ceva obligatoriu dacă vrea victoria în alegerile de pe 14 mai, care se anunță mai dificile ca până acum pentru el. Câteva vești bune au fost deja comunicate: Turcia va începe în mai să livreze către gospodării gazele naturale descoperite în Marea Neagră și va inaugura primul reactor al primei sale centrale nucleare luna aceasta. Sunt realizări cu care niciunul dintre contracandidații lui Erdogan sau chiar unele țări vecine nu s-ar putea lăuda.
Dincolo de aspectele populiste și electorale, aceste mesaje și evenimente se referă la proiecte strategice realizate în timp record. Gazele care vor fi aduse în gospodării în vara aceasta au fost descoperite în 2020 în Marea Neagră, iar primele conducte ale rețelei de transport către țărm au fost montate anul trecut. Gazele descoperite în Marea Neagră ar trebui să acopere 30% din consumul Turciei când producția se va face la capacitate maximă. La centrala nucleară turcă, lucrările de construcție au început în 2018 și ar trebui să fie finalizate în 2026, când din producția celor patru reactoare va putea fi acoperit 10% din necesarul intern de electricitate.
Sunt proiecte importante pentru Turcia, care-și acoperă două treimi din consumul de energie din importuri, dar și pentru Erdogan, care a declarat că obiectivul său este să-și facă țară independentă energetic. Dar pentru aceasta, energia nucleară și gazele din Marea Neagră, oricât de mult sunt majorate estimările privind rezervele de acolo, descoperirile de până acum fiind considerate istorice, nu sunt suficiente, mai ales că economia turcă are una dintre cele mai mari rate de creștere a consumului de energie din Europa. De aceea, Turcia mai are și alte planuri de extindere a producției de energie, unele controversate.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan