zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Cei mai mari jucători din economie 2023. Bunuri de larg consum · Retail & Agrobusiness

Tutun. O industrie în care trei jucători fac peste 15 mld. lei

Într-o perioadă caracterizată de fluctuații economice și inflație persistentă, jucătorii din industria țigărilor au înregistrat o creștere seminificativă a veniturilor.

de Vali Pencu , Colaborator 29.06.2023 · 16:00 2 min de citit
Tutun. O industrie în care trei jucători fac peste 15 mld. lei

Foto: Ziarul Financiar

Într-o perioadă caracterizată de fluctuații economice și inflație persistentă, jucătorii din industria țigărilor au înregistrat o creștere seminificativă a veniturilor. Această performanță arată și faptul că românii nu renunță prea ușor la vicii. Cifra de afaceri a celor mai mari trei jucători, BAT România, JT International România și Philip Morris România, la nivel de companii de comerț, cumulată, a fost de 16,7 miliarde de lei, în creștere cu aproape 10% față de anul precedent, iar profitul a fost de peste

1,1 miliarde de lei, în creștere cu 13,5% față de anul anterior.

„Cifra de afaceri cumulată a celor două entități cu care ne desfășurăm activitatea în România a crescut constant. (…) Anual, virăm la buget circa 5,5 miliarde de lei. În ultimii 10 ani, am contribuit la bugetul statului cu circa 40 miliarde de lei. Așadar, o evoluție bună a vânzărilor și majorarea cifrei de afaceri implică și creșterea sumelor cu care contribuim anual”, au spus reprezentanții JT International România.

România are aproximativ 5 milioane de fumători, care consumă într-un an 26 de miliarde de țigarete. Pe lângă aceștia, mai sunt și utilizatori de dispozitive electronice de încălzire a tutunului, cum sunt IQOS, dezvoltat de PMI, sau glo, dezvoltat de BAT, care au atras 300.000-400.000 de consumatori fiecare.

Citește și