zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

UiPath, pe lista investitorilor într-un start-up de inteligență artificială din Franța, care promite modele AI capabile să raționeze. Denumit H, start-up-ul a strâns 220 mil. dolari

UiPath, cel mai de succes produs al industriei de IT din România, se află pe lista selectă a investitorilor în H un startup francez de inteligență artificială, care a strâns 220 de milioane de dolari cu promisiunea de a construi următoarea generație de instrumente puternice de inteligență artificială, scrie presa internațională.

de ZF Corporate 23.05.2024 · 20:51 2 min de citit și în ziarul tipărit
UiPath, pe lista investitorilor într-un start-up de inteligență artificială din Franța, care promite modele AI capabile să raționeze. Denumit H, start-up-ul a strâns 220 mil. dolari

Foto: Ziarul Financiar

UiPath, cel mai de succes produs al industriei de IT din România, se află pe lista selectă a investitorilor în H un startup francez de inteligență artificială, care a strâns 220 de milioane de dolari cu promisiunea de a construi următoarea generație de instrumente puternice de inteligență artificială, scrie presa internațională.

“Timp de luni de zile, un grup de oameni de știință francezi care au lucrat la Google DeepMind au prezentat în liniște investitorilor proiectul lor, pe care l-au numit Holistic AI. Start-up-ul și-a anunțat noul nume H și a susținut că va produce modele capabile să raționeze, să planifice și să îndeplinească sarcini complexe”, conform Bloomberg.

AGI, acronimul pentru “Artificial General Intelligence”, reprezintă un tip avansat de inteligență artificială care poate învăța, înțelege și aplica cunoștințe în diverse domenii, similar modului în care o face inteligența umană. Spre deosebire de AI-ul specializat, care este creat pentru a excela într-o singură sarcină sau un set limitat de sarcini (cum ar fi recunoașterea facială sau traducerea automată), AGI – ceea ce promite H, ar avea capacitatea de a efectua orice sarcină intelectuală pe care un om o poate realiza.

Citește și