Un fost director din Vodafone, șef peste dezvoltarea rețelei mobile la RCS&RDS
Compania de cablu RCS&RDS l-a numit în luna august în funcția de director de dezvoltare al rețelei mobile pe Mircea Beju, care a lucrat anterior, timp de aproape 5 ani, pe o poziție similară în cadrul Vodafone, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă.
Foto: Ziarul Financiar
Compania de cablu RCS&RDS l-a numit în luna august în funcția de director de dezvoltare al rețelei mobile pe Mircea Beju, care a lucrat anterior, timp de aproape 5 ani, pe o poziție similară în cadrul Vodafone, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă.
Mutarea vine în contextul în care telefonia mobilă a devenit un segment de o importanță strategică pentru RCS&RDS, compania de cablu aflându-se în plin proces de expansiune și densificare a rețelei sale mobile, care este mai slab dezvoltată în raport cu Orange, Vodafone și Telekom.
Beju, un absolvent al Politehnicii din București, a început să lucreze în industria locală de comunicații în 1999 pentru operatorul de telefonie mobilă Telemobil (Zapp), după care a ocupat poziții de management pe segmentul tehnic, de achiziții și logistică în cadrul UPC și Vodafone. La Vodafone, el a fost implicat în proiecte precum extinderea rețelei de date 4G și definirea contractului de partajare a rețelei mobile cu Orange, conform datelor de pe rețeaua de socializare LinkedIn.
Conform datelor publicate de agenția de rating Standard & Poor’s, compania RCS&RDS avea la jumătatea acestui an o cotă de piață 11% pe segmentul de telefonie mobilă, față de 6% în 2014. Orange are o cotă de piață de 36%, iar Vodafone de 22%, conform surselor menționate.
Pe segmentul contractelor de abonament, dominat de Orange, RCS avea o cotă de 23% la aceeași dată.

Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile