Un indicator al pieței: Volumele Coca-Cola în România s-au redus cu peste 10% în primele șase luni „Mediul economic rămâne plin de provocări“
Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare din România, a înregistrat în primele șase luni ale anului o scădere a volumelor vândute de peste 10% (low-double digits), declin adus în principal de categoria băuturilor necarbonatate (minus minimum 10% față de S1/2022) și de băuturi carbogazoase (minus 7-9% față de S1/2022).
Foto: Ziarul Financiar
Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare din România, a înregistrat în primele șase luni ale anului o scădere a volumelor vândute de peste 10% (low-double digits), declin adus în principal de categoria băuturilor necarbonatate (minus minimum 10% față de S1/2022) și de băuturi carbogazoase (minus 7-9% față de S1/2022). „Mediul economic rămâne plin de provocări, fiind influențat de creșterea TVA la băuturi începând cu ianuarie. Categoria de băuturi energizante continuă să crească, volumele avansând cu aproape 30%“, se arată în ultimul raport al Coca-Cola Hellenic.
Scăderea din primul semestru vine după o stagnare a volumelor îmbuteliatorului care are trei fabrici, la Ploiești, Timișoara și Vatra Dornei. În țările emergente pentru gigantul din sectorul băuturilor, printre care se află și România, îmbuteliatorii au vândut în primul semestru 849 de milioane de unit cases, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Coca-Cola HBC, compania-mamă și cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare din regiune, a avut volume totale de 1,38 miliarde de unit cases, plus 4% față de prima jumătate a lui 2022. Gigantul a înregistrat în primele șase luni venituri nete de 5 miliarde de euro, plus 19% față de S1/2021.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca