zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Un kilogram de roșii este până la de trei ori mai scump decât un kilogram de carne de pui

Un kilogram de carne de pui grill pornește de la 12,99 lei/kg și ajunge la 27,99 lei/kg într-un magazin Mega Image.

de Vali Pencu , Colaborator 04.04.2023 · 20:44 2 min de citit și în ziarul tipărit
Un kilogram de roșii este până la de trei ori mai scump decât un kilogram de carne de pui

Foto: Ziarul Financiar

Un kilogram de carne de pui grill pornește de la 12,99 lei/kg și ajunge la 27,99 lei/kg într-un magazin Mega Image. Puiul este crescut în România și prețul diferă în funcție de brand, cel mai ieftin fiind Mega, iar cel mai scump fiind Libertan (Transavia). În același loc, un kilogram de roșii soiul San Marzano (roșii alungite) costă 39,99 lei/kg și provin din Belgia, pentru că în România încă nu este sezonul lor de producție. Astfel, un kilogram de roșii este până la de trei ori mai scump decât un kilogram de carne de pui. De ce?

„Un pui în 45 de zile ajunge la 1,5-2 kg, în timp ce roșiile au nevoie de 155 de zile pentru a crește, iar legumelor nu le poate fi modificată genetica pentru a da un randament mai bun. De altfel, întreținerea creșterii unei legume timp de 155 de zile este incomparabilă cu întreținerea creșterii unui pui timp de 45 de zile. Și nici nu vreau să mă gândesc care au fost costurile cu energia pe timpul iernii pentru producția în sere și solarii“, spune Vlad Gheorghe, președintele Organizației Interprofesio­nale din sectorul Legume-Fructe (OIPA).

Producătorii și economiștii estimează că prețurile legumelor vor scădea, situația aceasta fiind temporară. Cu toate acestea, ambele părți afirmă că este „o misiune aproape imposibilă“ să fii vegetarian sau să ții post în 2023, la prețurile actuale ale legumelor.

Citește și