Un pachet de 29% din șantierul naval Severnav e la vânzare pe RASDAQ prin executare silită
Participația de 29% deținută de grupul International Railway Services la șantierul naval Severnav Drobeta Turnu Severin (SEVE) este în aceste zile la vânzare pe piața RASDAQ
Foto: Ziarul Financiar
Participația de 29% deținută de grupul International Railway Services la șantierul naval Severnav Drobeta Turnu Severin (SEVE) este în aceste zile la vânzare pe piața RASDAQ, la cererea executorilor judecătorești.
Vânzarea la ordin este intermediată de firma de brokeraj Confident Invest. Participația valorează circa 2,2 mil. lei (0,5 mil. euro), la prețul actual de pe bursă, unde întreaga companie este evaluată la 7,56 mil. lei. Severnav a avut în 2012 afaceri de 55 mil. lei și un profit brut de 480.000 de lei.
În 2009, șantierul avea afaceri de 195,5 mil. lei și 2,36 mil. lei profit. În această perioadă, numărul de salariați a scăzut de peste trei ori, de la 1.578 la 463. Principalul acționar al Severnav este Fondul Proprietatea, care deține 39% din acțiuni. Un pachet de 21% este deținut de firma Investment Group SRL, iar restul de 11% sunt la acționari minoritari.
Citește și
1 min
Vali Pencu
6 min
Vali Pencu