zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Internațional

Un producător auto aruncă prosopul: Sud-coreenii de la Ssangyong Motor își anunță falimentul

Producătorul auto sud-coreean Ssangyong Motor a depus cererea de intrare în faliment, după ce nu a reușit să plătească o serie de datorii către creditori, într-o mutare despre care analiștii spun că ar transmite improbabilitatea ca guvernul țării să salveze…

de Alex Ciutacu , Colaborator 22.12.2020 · 11:43 1 min de citit
Un producător auto aruncă prosopul: Sud-coreenii de la Ssangyong Motor își anunță falimentul

Foto: Ziarul Financiar

Producătorul auto sud-coreean Ssangyong Motor a depus cererea de intrare în faliment, după ce nu a reușit să plătească o serie de datorii către creditori, într-o mutare despre care analiștii spun că ar transmite improbabilitatea ca guvernul țării să salveze și companiile afectate de pandemie care sunt deținute de investitori străini, potrivit FT.

Ssangyong, controlat în proporție de 75% de indienii de la Mahindra & Mahindra, a depus cererea de intrare în faliment și a lansat un avertisment cu privire la o serie de perturbări masive la nivelul operațiunilor, în contextul în care compania a intrat în incapacitate de plată pentru rate și dobânzi în valoare totală de circa 54,4 milioane de dolari.

Seulul a lansat ajutoare financiare fără precedent pentru a atenua lovitura cauzată de pandemie, care au inclus și sprijin direct pentru grupurile industriale afectate, însă analiștii sunt de părere că guvernul sud-coreean nu va sări și în ajutorul companiilor controlate de investitori străini.

Citește și