zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Prima pagina

Un restaurant de lux refuză să dea 2.500 de lei net unui angajat cu experiență

Salariile angajaților din hoteluri și restaurante au rămas cele mai mici din economie, în ciuda faptului că acest sector este afectat de deficitul de personal. În luna august a acestui an, salariul mediu din industria HoReCa a ajuns la 1.556 de lei net, fiind cu 42% sub nivelul salariului mediu la nivel național.

de Mirela Turlan , Editor Web 15.10.2018 · 21:43 2 min de citit și în ziarul tipărit
Un restaurant de lux refuză să dea 2.500 de lei net unui angajat cu experiență

Foto: Ziarul Financiar

Salariile angajaților din hoteluri și restaurante au rămas cele mai mici din economie, în ciuda faptului că acest sector este afectat de deficitul de personal. În luna august a acestui an, salariul mediu din industria HoReCa a ajuns la 1.556 de lei net, fiind cu 42% sub nivelul salariului mediu la nivel național.

„În HoReCa toată lumea se plânge că nu găsește personal, dar în același timp nimeni nu ar pune trei lei în plus la salariu. (…) Unul dintre colegii mei de la vânzări a discutat cu proprietarii unui restaurant de lux proaspăt deschis în care le-a explicat de ce ar trebui să aibă o politică salarială diversificată, astfel încât să ajungă la un salariu net de 2.500 de lei pe lună pentru angajații cu experiență cu activități de coordonare. Brusc, aceștia s-au schimbat la față. Nu înțeleg de ce nu măresc salariile“, a spus Oana Tufăroiu, sales & operations director în cadrul firmei de recrutare Humangest.

În hoteluri și restaurante lucrau peste 211.000 de salariați la finalul lunii iulie a acestui an, numărul de angajați din acest sector fiind cu 66.000 de persoane mai mare față de acum cinci ani. Deficitul de personal din această industrie este de 50.000 de persoane. „Salariile vor crește permanent, după ce în 2017 au crescut cu 22%. Simplul fapt că salariul minim se modifică arată faptul că toată grila de salarii se va modifica“, a spus Dra­goș Petrescu, proprietarului lanțului de restaurante City Grill.

Citește și