Un start fals pentru petrol. Prețurile vor continua să scadă
Date economice slabe privitoare la economia Chinei, al doilea mare consumator de petrol la nivel mondial, spulberă orice speranță că revin zilele în care țițeiul se tranzacționa cu peste 100 de dolari barilul.
Foto: Ziarul Financiar
Analiștii băncii americane Citi s-au arătat convinși că avansul puternic al prețului petrolului din ultimele zile este total detașat de realitate. Într-o notă adresată investitorilor, ei arată că piețele ar putea suferi un șoc puternic pentru că tranzacțiile de pe piață nu sunt bazate pe fapte. Majorarea prețurilor petrolului pare să fi fost determinată mai degrabă de sentimente decât de realitate, susțin strategii băncii. Aceștia estimează că prețul petrolului ar putea atinge noi minime ale acestui an.
Anthony Grisanti, președinte al GRZ Energy, afirmă că este posibil ca petrolul să revină la nivelul de 30 de dolari pe baril. „Va continua această revenire a prețurilor? Nu sunt atât de sigur pentru că încă avem o ofertă excedentară uriașă de țiței la nivel mondial“, declara Grisanti pentru CNBC.
Prețul petrolului WTI, destinat pieței americane, a avansat cu 27,5% în trei zile, ritm nemaiatins din august 1990. În același timp, prețul petrolului Brent, referința internațională, a urcat cu peste 25%. Ieri, WTI se tranzacționa cu 47,4 dolari pe baril, iar Brentul cu 52,1 dolari pe baril.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan