zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Ungaria rămâne fără opțiuni de stimulare a creșterii economice. Nu mai poate conta pe devalorizarea forintului deoarece importurile au ajuns la 70% din PIB. Banca centrală va trebui să scadă dobânzile. Și banca centrală poloneză va face la fel. Dar acolo

Prețurile alimentelor din Ungaria au scăzut cu 20% într-un an mulțu­mită reducerii marjelor de profit ale magazinelor de retail impuse de guvern, iar produsele din farmacii s-au ieftinit cu aproape 27%, a declarat recent un secretar de stat maghiar. Politicianul…

de Bogdan Cojocaru , Senior Editor 04.09.2025 · 22:07 2 min de citit și în ziarul tipărit
Ungaria rămâne fără opțiuni de stimulare a creșterii economice. Nu mai poate conta pe devalorizarea forintului deoarece importurile au ajuns la 70% din PIB. Banca centrală va trebui să scadă dobânzile. Și banca centrală poloneză va face la fel. Dar acolo

Foto: Ziarul Financiar

Prețurile alimentelor din Ungaria au scăzut cu 20% într-un an mulțu­mită reducerii marjelor de profit ale magazinelor de retail impuse de guvern, iar produsele din farmacii s-au ieftinit cu aproape 27%, a declarat recent un secretar de stat maghiar. Politicianul a iden­tificat și sursa „răului“. Potrivit acestuia, crește­rile rapide de prețuri de la începutul anului s-au datorat retailerilor multinaționali care profită de „marjele de profit excesive“.

Ca exemple, el a menționat săpunul de vase, detergentul pentru rufe și gelul de duș, la care marjele de retail depășesc 30%. Pentru maghiari, vestea cu ieftinirile ar trebui să fie una bună. Totuși, în datele statistice lucrurile arată altfel. În iulie, inflația a fost peste aștep­tări, de 4,3%, cu mult peste ținta de 3%, și a avut la bază prețurile mari ale alimen­telor, energiei și serviciilor.

Din cauza presiunilor infla­ționiste, dar și a incertitudini­lor geopolitice din regiune și din lume, banca centrală maghiară a menținut luna trecută dobânda de referință pentru politica monetară la cel mai ridicat nivel din Uniune Europeană, de 6.5%. A fost o decizie luată din pru­dență. De asemenea, guvernato­rul instituției, Mihály Varga, fost mi­nistru și un om de încredere al premie­rului Viktor Orban, a avertizat asupra riscurilor bugetare, care se suprapun peste o slăbiciune economică prelungită.

Citește și