Ungaria vrea să obțină independență alimentară prin dezvoltarea sectorului agricol național și realizarea unui lanț comercial integrat. În regiune, România este singurul stat care importă mai multe produse agricole decât exportă
Ungaria produce alimente de 1.800 de euro pe hectar de teren cultivat. Austriecii au un randament de 3.000 de euro, polonezii de 2.500 de euro, în timp ce la campioana Europei, Olanda, valoarea producției agricole la hectar este de 18.000…
Foto: Ziarul Financiar
Ungaria produce alimente de 1.800 de euro pe hectar de teren cultivat. Austriecii au un randament de 3.000 de euro, polonezii de 2.500 de euro, în timp ce la campioana Europei, Olanda, valoarea producției agricole la hectar este de 18.000 de euro. Acesta este unul din argumentele folosite de un influent politician maghiar pentru a propune ca Ungaria să facă eforturi suplimentare pentru a-și urca agricultura mai sus pe lanțul valoric.
Una din măsurile prin care acest lucru poate fi realizat, spune el, este înlocuirea lanțurilor de discount străine cu unele locale. În felul acesta fermierii maghiari vor avea acces mai facil la piața de desfacere. Politicianul nu a menționat și România în comparația sa, dar, potrivit unor calcule bazate pe date de la Eurostat, în România valoarea producției agricole este de 1.345 de euro pe hectar de teren cultivat (valoarea în euro a producției din 2020 raportată la suprafața de teren cultivat din 2016, acestea fiind cele mai recente cifre).
Politicianul cu pricina, Janos Lazar, fost șef de cabinet al premierului Viktor Orban și acum comisar guvernamental pentru agricultură, a mai atras atenția și asupra faptului că Olanda, campionul productivității agricole, are 12 dintre cele mai mari 15 companii de alimente din Europa.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan