Ungureanu impune și noului șef ANAF ținta de venituri pe două luni, dar și varianta altui obiectiv
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut noii conduceri a Autorității Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să colecteze venituri la bugetul de stat în echivalentul a 1,5% de PIB în două luni sau să prezinte în interval de o săptămână o altă propunere, dacă apreciază că obiectivul este nerealist.
“Dacă noua conducere consideră că ținta de 1,5% pentru două luni nu este realistă, are la dispoziție o săptămână să vină cu propria evaluare legată de ce înseamnă îmbunătățirea activității ANAF”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, la finalul ședinței comitetului de combatere a evaziunii fiscale.
El a amintit că un nivel de performanță identic i-a fos impus și fostului președinte ANAF, Sorin Blejnar, și că ținta nu a fost atinsă, dar nici contestată.
“A existat o țintă pe două luni pe care, în momentul în care a fost propusă, nimeni nu a combătut-o. N-am văzut poziții critice exprimate public sau exprimate în cadrul ședinței de data trecută a comitetului de combatere a evaziunii, legate de eventualul nerealism al acestei ținte. Dimpotrivă, acum vedem că au apărut discuții legate de faptul că ținta era total nerealistă”, a declarat Suciu.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan