zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Fuziunea între italieni și greci pe piața românească este gata. Ce salt face UniCredit în top? După trei decenii, istoria Alpha Bank pe piața românească se încheie. · Banci-Asigurari

UniCredit Bank România urcă în topul bancar, de pe locul 7, după ce finalizează fuziunea cu Alpha Bank România. Noua bancă are o cotă de piață de 11% după active și luptă pentru locul 3. Mihaela Lupu, CEO, UniCredit: Am reușit să devenim o singură bancă î

UniCredit Bank România, subsidiara de pe piața locală a grupului italian cu același nume, a anunțat finalizarea cu succes a fuziunii cu Alpha Bank România. Astfel, UniCredit urcă în topul bancar, de pe locul 7 ocupat până anul trecut, și spune că ajunge la 11% cotă de piață, luptând cu CEC Bank pentru locul 3. Iar banca românească cu capital elen Alpha Bank România dispare de pe piața românească…

de Vali Pencu , Colaborator 18.08.2025 · 21:17 3 min de citit și în ziarul tipărit
UniCredit Bank România urcă în topul bancar, de pe locul 7, după ce finalizează fuziunea cu Alpha Bank România. Noua bancă are o cotă de piață de 11% după active și luptă pentru locul 3. Mihaela Lupu, CEO, UniCredit: Am reușit să devenim o singură bancă î

Foto: Ziarul Financiar

♦ De la achiziția anterioară a portofoliului RBS în 2014 și până la această nouă achiziție, UniCredit Bank s-a dezvoltat în mod organic pe piața românească, ocupând în 2024 locul 7 în topul după active, în timp ce Alpha Bank ocupa locul 9 ♦ În 15 august 2025 a fost finalizată fuziunea dintre UniCredit și Alpha Bank România, după derularea procesului de integrare și primirea aprobărilor necesare ♦ Începând cu 4 noiembrie 2024, Alpha Bank România devenise parte a grupului UniCredit ♦ UniCredit S.p.A. a achiziționat de la Alpha International Holdings S.M.S.A., subsidiară deținută 100% de către Alpha Services and Holdings S.A., un pachet de acțiuni reprezentând 90,1% din Alpha Bank România ♦ Prețul primit de grecii de la Alpha: 9,9% din capitalul social al UniCredit România și circa 255 mil.euro în numerar ♦ Noua bancă are o cotă de piață de 11% după active și luptă pentru locul 3 cu CEC Bank, după ce în anul 2024 UniCredit avea active de 72,6 mld. lei și o cotă de piață de 8,23% ♦ Alpha Bank România avea anul trecut active de 22,5 mld. lei și o cotă de piață de 2,55% ♦ Istoria de trei decenii a Alpha Bank în România se încheie ♦ Circa 300 de sucursale ar urma să aibă UniCredit după fuziunea cu Alpha și în jur de 4.800 de salariați, împreună cu angajații Alpha Bank România.

UniCredit Bank România, subsidiara de pe piața locală a grupului italian cu același nume, a anunțat finalizarea cu succes a fuziunii cu Alpha Bank România. Astfel, UniCredit urcă în topul bancar, de pe locul 7 ocupat până anul trecut, și spune că ajunge la 11% cotă de piață, luptând cu CEC Bank pentru locul 3. Iar banca românească cu capital elen Alpha Bank România dispare de pe piața românească după circa trei decenii. De la achiziția anterioară a portofoliului RBS în 2014 și până la această nouă achiziție, UniCredit Bank s-a dezvoltat în mod organic pe piața româ­nească, ocupând în 2024 locul 7 în topul după active, în timp ce Alpha Bank ocupa locul 9.

Cu două săptămâni înainte de finalizarea fuziunii Mihaela Lupu, CEO, UniCredit Bank România a vorbit într-un interviu acordat exclusiv ZF despre planurile băncii în viitor, aducând și detalii privind anvergura businessului după finalizarea fuziunii cu banca românească cu capital elen, menționând, printre altele, că volumul preconizat al activelor UniCredit Bank, după fuziune, se va situa în jur de 115 mld. lei.

Citește și