zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

UniCredit devine broker la Bursa de Valori București după fuziunea cu Alpha Bank

Bursa de Valori București a urat astăzi bun venit, în mod oficial, companiei UniCredit Bank ca participant la sistemul de tranzacționare al Bursei, în cadrul unui eveniment organizat la sediul BVB, conform unui comunicat de presă. Începând cu data de…

de Eduard Ivanovici , Colaborator 20.08.2025 · 14:28 2 min de citit
UniCredit devine broker la Bursa de Valori București după fuziunea cu Alpha Bank

Foto: Ziarul Financiar

Bursa de Valori București a urat astăzi bun venit, în mod oficial, companiei UniCredit Bank ca participant la sistemul de tranzacționare al Bursei, în cadrul unui eveniment organizat la sediul BVB, conform unui comunicat de presă.

Începând cu data de 15 august 2025, UniCredit, una dintre principalele instituții financiare din România, a devenit participant la sistemul de tranzacționare al BVB. În urma procesului de fuziune dintre UniCredit Bank și Alpha Bank, UniCredit Bank a preluat toate serviciile de investiții financiare privind tranzacționarea pe piața de capital, furnizate anterior de către Alpha Bank România. De asemenea, UniCredit Bank va continua distribuția titlurilor de stat în cadrul programului Fidelis, prin rețeaua sa extinsă de sucursale din toată țara.

„Suntem bucuroși să fim astăzi aici, într-un moment important deoarece tocmai am finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank România, preluând inclusiv serviciile de investiții financiare privind tranzacționarea pe piața de capital. UniCredit Bank, în calitatea sa de participant la Bursa de Valori București, va fi în măsură să ofere acces la piața locală de capital oricărui investitor instituțional care are pe radarul său România. Orice companie sau emisiune de obligațiuni listată local poate fi accesată de clienții grupului nostru, contribuind în acest fel la dezvoltarea pieței de capital din România”, spune Mihaela Lupu, CEO, UniCredit Bank.

Citește și