Unirea Shopping Center, administrator a două centre comerciale în București și Brașov, răscumpără din 2 decembrie 3,64% din acțiuni pentru 6,3 mil. lei
Unirea Shopping Center (simbol bursier SCDM), companie ce administrează două centre comerciale în București și Brașov, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de ofertă publică de cumpărare a 100.000 de acțiuni SCDM, reprezentând 3,6372% din capitalul social al societății.
Foto: Ziarul Financiar

Prețul de cumpărare a fost stabilit la 63 de lei pe acțiune, cu un discount de 13% față de prețul current de tranzacționare, ceea ce înseamnă că valoarea ofertei s-ar putea ridica la 6,3 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF.
Perioada de derulare a ofertei este 2-29 decembrie 2021, iar intermediarul este Prime Transaction. Unirea Shopping Center București are 198 mil. lei capitalizare după ce acțiunile SCDM s-au apreciat cu 9,1% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacții de aproape 1 mil. lei.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca