Uniunea Europeană și al său călcâi al lui Ahile

România este printre țările cele mai interesate în prosperitatea și buna funcționare a Uniunii Europene. Obiectivul nostru de a intra în UE ne-a forțat să facem reforme în toate domeniile, de la cel economic la cel politic și social. Reforme pe care altfel nu le-am fi făcut. Economia noastră a prosperat, iar democrația noastră s-a întărit. Combinată cu calitatea noastră de membru al alianței Nord-Atlantice, poziția noastră geo-strategică a avut de câștigat.

Ca orice om rațional văd și neajunsurile. Cu mentalitatea noastră colectivistă, suntem înclinați să asumăm cu exces de zel reglementările împovărătoare și birocrația create de Uniune. Dar, ca să fie foarte clar, faptul că suntem membri ai unei Uniuni Europene este un beneficiu net indiscutabil. De aceea ne dorim ca Uniunea să fie prosperă și funcțională pe un orizont de timp indefinit.

Totuși, nu există o garanție că Uniunea este sustenabilă. Sunt multe rute pe care sutenabilitatea Uniunii poate fi pusă în pericol. Principala rută este aceea că Uniunea nu este și o uniune politică, din care să derive, în mod democratic – și de aceea legitim – o uniune fiscală și orice altă uniune de care Uniunea are nevoie pentru a rămâne, virtual în orice condiții, Uniunea Europeană. Deși lipsa uniunii politice și a celei fiscale au fost văzute ca slăbiciuni încă de la înființarea Uniunii, s-a considerat că există suficientă voință politică și mecanisme pentru a depăși aceste dificultăți.

Crearea zonei euro în ianuarie 1999 a transformat lipsa uniunii politice într-o vulnerabilitate și mai mare decât era, pentru Uniunea Europeană, înainte de crearea uniunii monetare. Prin crearea uniunii monetare s-au pus la un loc țări cu grade diferite de competitivitate și cu culturi diferite, din care rezultă comportamente foarte diferite privind economisirea și consumul. Aceste țări au adoptat o politică monetară unică, iar în loc de o politică fiscală unică au adoptat criterii nominale privind deficitele bugetare și reguli de sancționare în caz de nerespectare a lor. În acest fel, țările respective au pierdut posibilitatea de a răspunde la șocuri prin ajustări în rata dobânzii și prin rata de schimb.