zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Media & Advertising

Universitatea Politehnica Timișoara dezvoltă un Campus Creativ pentru a participa la evenimentele dedicate Capitalei Europene a Culturii în 2023

Timișoara a fost desemnată Capitala Europeană a Culturii în 2023, iar deschiderea oficială de preluare a titlului va avea loc în weekendul 17-19 februarie 2023, cu peste 50 de evenimente, de la concerte în aer liber, expoziții, la teatru în…

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 30.12.2022 · 11:23 2 min de citit
Universitatea Politehnica Timișoara dezvoltă un Campus Creativ pentru a participa la evenimentele dedicate Capitalei Europene a Culturii în 2023

Foto: Ziarul Financiar

Timișoara a fost desemnată Capitala Europeană a Culturii în 2023, iar deschiderea oficială de preluare a titlului va avea loc în weekendul 17-19 februarie 2023, cu peste 50 de evenimente, de la concerte în aer liber, expoziții, la teatru în spații neconvenționale, premiere de film.

Una dintre instituțiile care s-au implicat în organizarea evenimentelor este Universitatea Politehnica Timișoara, care conturează un Campus Creativ, gândit ca un spațiu accesibil, experimental, incluziv.

”Viziunea noastră pentru 2023 și pentru viitor conține trei direcții strategice: UPT CAMPUS – un campus verde, sustenabil, atractiv și deschis experimentelor; UPT  S.T.E.A.M – o abordare educațională care facilitează comunicarea între știință, tehnologie și arte, prin acces la oameni și inițiative de top; UPT CREATIVE – programe, proiecte, intervenții și evenimente prin care Politehnica se poziționează ca un contributor major la Programul TM 2023 și la moștenirea Capitalei Europene a Culturii. Reînterpretând experiențe artistice prin știință și tehnologie, Universitatea Politehnica Timișoara devine, implicit, creatoare de forme de cultură. În 2023, deschidem universul academic și de comunicare multidisciplinară spre spatiul public , printr-un spectru vast de activități și evenimente, alături de parteneri solizi și cu notorietate în aria lor de acțiune”, se arată într-un comunicat al Universității.

Citește și