zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

UPDATE: Un număr de 27 de companii furnizoare de energie au fost amendate cu 450.000 lei și obligate să recalculeze toate facturile ilegale, în prima săptămână de controale derulate de ANPC

Comisarii ANPC au controlat în perioada 6-13 ianuarie un număr de 72 de furnizori de energie electrică și gaze, iar la 27 dintre aceștia au constatat abateri în calcularea facturilor, fiind acordate amenzi de 450.000 lei. Prin Comandamentului pentru Energie…

de Roxana Dumitru Rosu - Mediafax , Editor 14.01.2022 · 10:29 1 min de citit
UPDATE: Un număr de 27 de companii furnizoare de energie au fost amendate cu 450.000 lei și obligate să recalculeze toate facturile ilegale, în prima săptămână de controale derulate de ANPC

Foto: Ziarul Financiar

Comisarii ANPC au controlat în perioada 6-13 ianuarie un număr de 72 de furnizori de energie electrică și gaze, iar la 27 dintre aceștia au constatat abateri în calcularea facturilor, fiind acordate amenzi de 450.000 lei.

Prin Comandamentului pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), instituția a propus în cazul a patru companii încetarea practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și recalcularea tuturor  facturilor care nu respectă prevederile legii.

Șeful ANPC, Mihai Culeafă, a declarat vineri într-o conferință de presă că CEZ Vânzare SA, Distrigaz, RCS RDS, Engie România, Electrica Furnizare, EON Energy, Restart Energy, Distrigaz Vest SA se numără printre companiile sancționate. Cele mai mari amenzi aplicate de ANPC au fost una de 50.000 lei, de 20.000 lei, 30.000 lei, în funcție de abaterile respective. GazVest a primit 50.000 lei.

Citește și