UPDATE: Ungureanu vrea în două luni, din combaterea evaziunii, venituri de 2 miliarde de euro
(adaugă informații privind veniturile bugetare, în paragrafele 5-6)
Premierul Mihai Ungureanu a cerut miniștrilor și șefilor de autorități implicați în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puțin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a 2 miliarde de euro, în special din acțiuni împotriva contrabandei cu alcool și produse vegetale.
Solicitare a fost formulată în ședința de vineri a comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, la care au participat, alături de miniștrii implicați, și președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, reprezentanți ai Autorității Naționale a Vămilor, Gărzii Financiare, Ministerului Public, Direcției Naționale Anticorupție, Departamentului de Luptă Antifraudă, Poliției Române și Poliției de Frontieră.
Într-un comunicat transmis de Guvern la finalul reuniunii se arată că șeful Executivului a cerut continuarea acțiunilor de combatere a evaziunii fiscale, cu accent asupra contrabandei cu alcool și cu produse vegetale.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan