Urechea fină cu atenție se ține

Expresia „muzică pentru urechile mele” poate avea diferite conotații în funcție de context, de moment sau de persoana care o spune. Dacă pentru mine alarma de dimineață nu e niciodată muzică pentru urechile mele, nici măcar atunci când sunetul pe care îl produce telefonul este de fapt o melodie mult-iubită, pentru alții poate fi fix asta. E, bineînțeles, cazul persoanelor matinale, energice la prima oră, nu al păsărilor de noapte ca mine.

Totuși, pentru că am vorbit de alarme și ceasuri, există ceva ce eu iubesc în universul acesta, al timpului – ticăitul ceasului de mână (motiv pentru care prefer modelele clasice, nu cele smart). Ah, și cântecul pe care îl „recită” orologiile din gări sau cele istorice precum Big Ben-ul. Să poți fi martorul trecerii timpului e un mare noroc. Plus că muzica, pe alocuri creepy, mă duce cu gândul la copilărie, la o cutie muzicală pe care o primisem cadou de la rude.

Dar să revin la muzică. Cui nu îi place să asculte muzică? Există oare o astfel de persoană? Iar dacă da, atunci cred că nu și-a dat timp să asculte, cu urechile larg deschise, unele melodii care sunt adevărate opere de artă. Sau, poate, nu a avut echipamentele potrivite care să pună muzica în valoare.