UX Studio: Optimizarea site-urilor retailerilor online este esențială pentru creșterea vânzărilor
Primul pas în dezvoltarea unui business de comerț electronic îl reprezintă atragerea de vizitatori pe site, retailerii online investind inițial în această direcție, însă apoi, odată creată masa critică de vizite pe lună, cel mai important lucru este convertirea acestora în clienți, precum și fidelizarea lor, aspecte care se pot realiza cu ajutorul unor procedee de optimizare a ratei de conversie…
Foto: Ziarul Financiar
Astfel, un magazin online își poate crește vânzările cu peste 10% dacă rata de conversie se majorează cu doar 0,1 puncte procentuale, potrivit UX Studio, un start-up local specializat în furnizarea de servicii de optimizare a ratei de conversie și a experienței utilizatorilor în mediul online.
„Dacă un magazin online are lunar 200.000 vizite, o rată de conversie de 0,7% și o valoare medie a comenzii de 400 lei, atunci magazinul respectiv generează un volum lunar de vânzări de 560.000 lei. Prin serviciile de optimizare a site-ului, rata de conversie a acestui magazin poate crește de la 0,7% la 0,8%, caz în care, păstrând aceiași parametri, vânzările ar crește cu 80.000 lei, sumă importantă în totalul cifrei de afaceri”, a explicat Eugen Potlog, fondatorul UX Studio. De profesie economist și cu o experiență de peste 10 ani în industria de marketing digital, el a înființat start-up-ul în urmă cu mai puțin de două luni, după ce a renunțat la poziția ocupată în cadrul Conversion Marketing, una dintre cele mai mari agenții digitale din România.
De-a lungul carierei, Potlog a colaborat cu branduri precum eMAG, Flanco și Banca Transilvania, iar din 2016 deține certificarea UX din partea Nielsen Norman Group, lider mondial în „user experience”.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar