Vacanțele în străinătate dau semne de revenire: Grecia, Bulgaria și Turcia rămân în topul preferințelor turiștilor români. “Dacă nu venea pandemia ar fi fost cel mai bun an pentru turism“
Pandemia nu a distrus în totalitate apetitul românilor pentru vacanțe în afara țării, astfel că odată cu ridicarea parțială a restricțiilor în țările europene, românii și-au făcut bagajele către destinații precum Bulgaria, Grecia și Turcia, care rămân și anul acesta în topul preferințelor românilor ca destinații.
♦ În primele șase luni ale acestui an românii au cheltuit 1,3 miliarde euro pe vacanțe în afara țării, cu un miliard de euro mai puțin față de S1/2019 ♦ Numărul turiștilor care plecau în vacanță în Grecia a scăzut odată cu introducerea obligativității unui test negativ pentru COVID-19.
Pandemia nu a distrus în totalitate apetitul românilor pentru vacanțe în afara țării, astfel că odată cu ridicarea parțială a restricțiilor în țările europene, românii și-au făcut bagajele către destinații precum Bulgaria, Grecia și Turcia, care rămân și anul acesta în topul preferințelor românilor ca destinații.
Începutul acestui an pentru turism se arăta a fi unul foarte bun, astfel că în luna ianuarie turiștii români au cheltuit 432 milioane euro pe vacanțele în afara țării, cu 17% mai mare față de suma cheltuită în aceeași lună a anului anterior, conform datelor Băncii Naționale a României. Deși primele luni ale anului au fost cele mai bune comparativ cu aceeași perioadă a anilor trecuți, pandemia a dat peste cap planurile atât a operatorilor din turism cât și a turiștilor dornici să plece în vacanțe. În primele șase luni ale acestui an românii au cheltuit 1,3 miliarde euro pe vacanțe în afara țării, cu aproape un miliard mai puțin față de suma cheltuită în primele șase luni ale anului trecut, adică 2,3 miliarde euro.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile