zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Profesii

Valentin Berea și Miruna Tocileanu, RTPR: Investigațiile interne în corporații - între necesitate juridică și inovație digitală

Într-un peisaj economic tot mai complex reglementat, marcat de presiuni crescânde din partea autorităților și de așteptări ridicate privind guvernanța corporativă, investigațiile interne au devenit un instrument indispensabil în arhitectura marilor companii. Deși departe de a fi o practică nouă,…

de Cristina Bellu , Reporter 11.06.2025 · 10:00 2 min de citit
Valentin Berea și Miruna Tocileanu, RTPR: Investigațiile interne în corporații - între necesitate juridică și inovație digitală

Foto: Ziarul Financiar

Într-un peisaj economic tot mai complex reglementat, marcat de presiuni crescânde din partea autorităților și de așteptări ridicate privind guvernanța corporativă, investigațiile interne au devenit un instrument indispensabil în arhitectura marilor companii. Deși departe de a fi o practică nouă, în ultima perioadă, aceste investigații au cunoscut o transformare semnificativă, impulsionată atât de progresele tehnologice – în special în domeniul analizei datelor, inteligenței artificiale și al software-urilor specializate – cât și de intensificarea preocupărilor legate de integritate și conformitate.

Nevoia de a identifica rapid eventuale nereguli, de a preveni sancțiuni severe și de a proteja reputația organizațională transformă investigațiile interne într-un mecanism strategic, aflat la intersecția dintre prevenție și reacție. În paralel, noul climat politic a semnalizat deja că se va pune accent pe lupta anticorupție[1], fapt ce forțează companiile să fie mai vigilente ca oricând în privința respectării cadrului normativ. Așa fiind, dimensiunea juridică a acestor investigații capătă o relevanță aparte.

Rolul în mediul de afaceri. Investigațiile interne de tip corporate reprezintă demersuri efectuate, de regulă, la inițiativa conducerii unei companii, în scopul de a evalua posibile abateri de la cadrul normativ intern (i.e. coduri de conduită, politici de conformitate) sau de la legislația aplicabilă. În teorie, acestea pot fi realizate și de resurse interne, însă tot mai frecvent sunt externalizate către firme de avocatură cu expertiză în acest domeniu pentru a asigura neutralitate, confidențialitate și rigoare juridică.

Citește și