Valentin Durigu, KPMG: Zona valorificării deșeurilor din ambalaje va fi afectată de un blocaj
Zona reciclării deșeurilor din ambalaje va fi afectată de un blocaj în acest an, după ce, din cele zece Organizații de Transfer de Responsabilitate(OTR-uri) de pe piață mai sunt active doar șapte, iar șase au fost obligate la plăți de 20 milioane euro în urma unui control al Administrației Fondului pentru Mediu.

”E un potențial blocaj în piață în acest an, pe zona de deșeuri de ambalaje, generat de un control început în 2014 și finalizat în 2015 de Administrația Fondului pentru Mediu la OTR-uri. Erau zece licențiate în 2015 și 6 au fost puse la plată pe motiv de neîndeplinire a obligațiilor. Suma totală de plată este spre 20 mil euro, foarte mare pentru astfel de companii care prestează sevicii”, a spus Valentin Durigu, Associate Director Servicii de Asistență Fiscală, KPMG in Romania.
Cea mai mare companie, Elco Rom, are spre 9,6 mil euro de plată, mai mult decât cifra de afaceri.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu