Valentina Neagoe, ProCredit Bank România: Sunt multe proiecte în piață, dar este important să ne focusăm pe cele gata de construcție. Un PPA scade necesarul propriu de capital
"Când discutăm de finanțări legate de energie verde, distingem două categorii: construcții de centrale de energie verde care pot fi făcute de investitori sau IMM-uri care pe lângă businessul pe care îl au vor o investiție laterală. Al doilea cluster este reprezentat de IMM-urile tot mai preocupate de eficiență energetică, iar asta se referă la tranziția către statul de prosumatori”, spune Valenti…
Foto: Ziarul Financiar
♦ ProCredit Bank România, parte a grupului german ProCredit, format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), s-a focusat, în zona de energie, pe finanțarea proiectelor de producere de energie regenerabilă de până la 30 MW, acesta fiind de altfel și cel mai dinamic segment al pieței. Iar în timp ce unii investesc în energie verde pentru a deveni prosumatori, adică pentru propriul consum de energie, alții văd în regenerabile o oportunitate de câștig alternativă businessului de bază. La ce se uită banca atunci când ia o decizie de finanțare a unui astfel de proiect?
“Când discutăm de finanțări legate de energie verde, distingem două categorii: construcții de centrale de energie verde care pot fi făcute de
investitori sau IMM-uri care pe lângă businessul pe care îl au vor o investiție laterală. Al doilea cluster este reprezentat de IMM-urile tot mai preocupate de eficiență energetică, iar asta se referă la tranziția către statul de prosumatori”, spune Valentina Neagoe, șef departament clienți persoane juridice, ProCredit Bank România. Tot ea mai spune că în zona de prosumatori finanțările se pot acorda și fără existența unui avans, garanția putând fi echipamentele în sine. Astfel, procesul de creditare este mult mai rapid. „Sunt multe oferte în piață, dar este important să ne focusăm pe cele care sunt în faza de construcție. Pe partea de capital, undeva la 30% vine din partea investitorului, cu mențiunea că acest procent poate să scadă dacă avem un PPA (contract de achiziție de energie pe termen lung). Luăm în calcul PPA-urile și CfD-urile (contracte pentru diferență) în zona de finanțare, dar nu ne limităm la acest lucru. Focusul nostru rămân proiectele de până la 30 MW.” Una dintre piedici este gradul încă redus de informare la nivelul pieței, dar cu toate acestea perspectivele sunt bune. “Până la final de an ne propunem să păstrăm cota de peste 20% pentru creditele verzi/green share (cu investiții în eficiența energetică, energie regenerabilă, agricultură sustenabilă). Suntem o bancă ce a început să facă din 2014 finanțare de energie verde, dar plecând de la holdingul din Germania am împrumut aspecte din finanțarea din Germania și l-am adaptat pe nevoile companiilor din România. Simțim că este o perioadă foartă bună pentru segmentul de energie verde, simțim asta și prin fondurile care vin în țară.”

Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan