Videoconferința IMM 2021 - Vaccin pentru IMMunitate. Mediul de business: Afacerile mici și mijlocii din România trebuie să aibă mai mult curaj pentru export. Există instrumente de sprijin, potențialul este mare
Exportul nu este punctul forte al întreprinderilor mici și mijlocii din România, antreprenorii români se tem să acceseze piețe internaționale, însă există instrumente care pot ajuta IMM-urile să vândă mai mult peste granițe.
Foto: Ziarul Financiar
Consultanții pot ajuta IMM-urile să iasă pe alte piețe, iar antreprenorii trebuie să vadă modelele din alte state, pentru că nu există impedimente legale pentru a ieși la export.
Exportul nu este punctul forte al întreprinderilor mici și mijlocii din România, antreprenorii români se tem să acceseze piețe internaționale, însă există instrumente care pot ajuta IMM-urile să vândă mai mult peste granițe. Sunt câteva dintre ideile dezbătute joi în cadrul videoconferinței ZF IMM 2021 – Vaccin pentru IMMunitate. Evenimentul a avut ca parteneri oficiali CEC Bank, Signal Iduna, Coface, CSR Nest și ONV Law.
„Exportul nu este un punct forte al firmelor românești, lucrurile sunt departe de potențial. Este o teamă a antreprenorului român de a trece granița, o teamă de necunoscut. Dar există instrumente care îl pot ajuta să obțină informații despre companii similare, despre potențialii clienți“, a spus Eugen Anicescu, country manager la Coface Romania, unul dintre principalii asigurători de credit comercial din România.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca