zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Videoconferința Top 1.000 cele mai mari companii din România. Pulsul economiei: Trecem de la contracție la creștere. Cum folosim avantajele create în pandemie să atragem noi investiții?

Economia locală este într-un moment în care trece de la contracția cauzată de criza adusă de pandemia de COVID-19 la o creștere, o revenire a mediului de afaceri la un context favorabil, a fost una dintre concluziile videoconferinței „Top 1.000 cele mai mari companii din România. Pulsul economiei“, organizată de Ziarul Financiar, cu ajutorul partenerilor Deloitte România, CEC Bank și Ursus Brewer…

de Mirela Turlan , Editor Web 11.03.2021 · 20:06 2 min de citit
Videoconferința Top 1.000 cele mai mari companii din România. Pulsul economiei: Trecem de la contracție la creștere. Cum folosim avantajele create în pandemie să atragem noi investiții?

Foto: Ziarul Financiar

♦ Alexandru Reff, Deloitte România și Moldova: „Există un oarecare consens în legătură cu faptul că ce este mai greu este în spate și că urmează mai degrabă o creștere. Suntem într-un moment fast, unul favorabil,“ ♦ Mihaela Popa, CEC Bank: „Debutul pandemiei a găsit companiile ca pe un pacient în o stare de șoc. Acest moment de șoc a trecut cu bine, iar pacientul este stabil și încearcă să se adapteze condițiilor de volatilitate și impredictibilitate actuale.“ ♦ Giampaolo Manzonetto, Lactalis România: „Rezultatele au fost bune anul trecut pentru că a existat un interes pentru produsele românești. Producția locală este favorizată clar.“ ♦ Adrian Mihai, Fan Courier: „Eu cred că online-ul va fi un domeniu cu creștere explozivă în următorii ani.“

Economia locală este într-un moment în care trece de la contracția cauzată de criza adusă de pandemia de COVID-19 la o creștere, o revenire a mediului de afaceri la un context favorabil, a fost una dintre concluziile videoconferinței „Top 1.000 cele mai mari companii din România. Pulsul economiei“, organizată de Ziarul Financiar, cu ajutorul partenerilor Deloitte România, CEC Bank și Ursus Breweries.

„Din mai multe puncte de vedere, cred că suntem în un moment de inflexiune, suntem în momentul în care trecem de la contracție la creștere, aceasta este estimarea celor mai mulți analiști și instituții și este și estimarea directorilor financiari pe care i-am sondat recent în un sondaj la care au participat mai mult de 100 de companii mari din România. Se pare că există un oarecare consens în legătură cu faptul că ce este mai greu este în spate și că urmează mai degrabă o creștere. (…) Suntem în un moment fast, unul favorabil“, a spus Alexandru Reff, country managing partner, Deloitte România și Moldova, în cadrul videoconferinței.

Citește și