zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Videoconferința ZF/Isopan „Construcțiile industriale“. Cristian Chindea, ACI Cluj: Partea industrială reprezintă 20% din portofoliul nostru, dar vrem să creștem. CTP și WDP au devenit clienții noștri în 2020. Proiectele publice reprezintă 70-75% din porto

Compania de construcții ACI Cluj vrea să crească ponderea construcțiilor industriale în portofoliul ei de lucrări, pe fondul unui an bun pentru acest sector imobiliar.

de Alina-Elena Vasiliu 16.12.2020 · 22:38 2 min de citit și în ziarul tipărit
Videoconferința ZF/Isopan „Construcțiile industriale“. Cristian Chindea, ACI Cluj: Partea industrială reprezintă 20% din portofoliul nostru, dar vrem să creștem. CTP și WDP au devenit clienții noștri în 2020. Proiectele publice reprezintă 70-75% din porto

Foto: Ziarul Financiar

Compania de construcții ACI Cluj vrea să crească ponderea construcțiilor industriale în portofoliul ei de lucrări, pe fondul unui an bun pentru acest sector imobiliar.

„Suntem un antreprenor general în cons­trucții, iar partea industrială reprezintă 20% din ceea ce realizăm. Pe viitor ne-am propus să accentuăm dezvoltarea acestui segment. În portofoliu am adăugat anul acesta noi clienți precum CTP și WDP, companii cu care nu am mai lucrat până acum. Suntem în negocieri cu CTP, pentru un depozit la Sibiu“, a spus Cristian Chindea, director al companiei de construcții ACI Cluj, în cadrul video­con­ferinței „Construcțiile industriale – Perspective și oportunități într-o piață cu potențial de dezvoltare“, organizată de ZF, în parteneriat cu Isopan, care a avut loc pe 15 decembrie 2020.

ACI Cluj deține două fabrici – una de prefabricate de beton și una de structuri și confecții metalice – în care a investit peste 6 mi­lioane de euro. Compania a lucrat la proiecte precum stadioanele din București, Craiova, Târgu-Jiu sau Cluj-Napoca. În afară de stadioane, ACI Cluj a derulat lucrări la Spitalul Militar de Urgență din Cluj, Spitalul Clinic Municipal din Cluj-Napoca, centrul comercial Vivo! Cluj, ansambluri rezidențiale și altele. Proiectele publice reprezintă 70-75% din portofoliul companiei din Cluj.

Citește și