Viena de la malul Dâmboviței
Principalele lanțuri de clinici și spitale din România au inaugurat zeci de noi unități în ultimii cinci ani, tocmai ca să poată concura cu sistemul de medicină din afara granițelor. Mai există decalaj între București și Viena sau Istanbul?
Foto: Ziarul Financiar
Principalele lanțuri de clinici și spitale din România au inaugurat zeci de noi unități în ultimii cinci ani, tocmai ca să poată concura cu sistemul de medicină din afara granițelor. Mai există decalaj între București și Viena sau Istanbul?
DESCHIDERILE TOT MAI FRECVENTE DE CLINICI SAU SPITALE AU ȚINUT PRIMA PAGINĂ ÎN 2008. În anii următori, s-a remarcat, în liniște, în piața serviciilor medicale private orientarea către specialitățile profitabile. În ultimii trei-cinci ani toate companiile din domeniu au mizat pe nașteri, chirurgie estetică, dermatologie, medicină dentară și mai puțin către specialități medicale care impun investiții și cheltuieli mai ridicate. „În sistemul privat eficiența economică este esențială. Orientarea către anumite domenii este o rezultantă logică a situației financiare din România„, spune Bogdan Ivănescu, directorul băncii de celule stem StemSure. Peisajul la nivel național arată cam așa: potrivit statisticilor existente, în mediul urban circa jumătate dintre pacienți apelează și la serviciile medicale private, însă în mediul rural 40% dintre oameni nu au acces nici măcar la serviciile medicale de bază, oferite de stat.
SERVICIILE MEDICALE PE CARE MIZEAZĂ CEL MAI ADESEA OPERATORII PRIVAȚI SUNT CHIAR CELE CONSIDERATE DE LUX – chirurgie estetică, naștere în sistem privat, implantologie dentară – și prin urmare sunt căutate doar de acea parte a populației care dispune de resurse financiare. Beneficiul sectorului public ar fi acela că este degrevat de unele cheltuieli și deci s-ar putea concentra pe alte tipuri de tratament, mai ales pe rezolvarea urgențelor medicale, zona din care privatul lipsește aproape în totalitate.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica