zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Construct

Viitoarele cartiere ultramoderne și de lux din Belgrad și Budapesta au în comun un gigant imobiliar din Emiratele Arabe Unite și bani arabi. În Serbia și-a făcut intrarea și imperiul de business al familiei lui Trump

În noaptea de 24-25 apri­lie 2016, oameni mas­cați înarmați cu bâte de baseball și echi­pați cu buldozere au de­molat clădirile de pe strada Hercegovacka, Bel­grad, în timp ce atenția pu­blicului era captată de nu­mă­rarea voturilor din alege­rile parla­mentare din ziua…

de Bogdan Cojocaru , Senior Editor 27.01.2025 · 21:25 2 min de citit
Viitoarele cartiere ultramoderne și de lux din Belgrad și Budapesta au în comun un gigant imobiliar din Emiratele Arabe Unite și bani arabi. În Serbia și-a făcut intrarea și imperiul de business al familiei lui Trump

Foto: Ziarul Financiar

În noaptea de 24-25 apri­lie 2016, oameni mas­cați înarmați cu bâte de baseball și echi­pați cu buldozere au de­molat clădirile de pe strada Hercegovacka, Bel­grad, în timp ce atenția pu­blicului era captată de nu­mă­rarea voturilor din alege­rile parla­mentare din ziua pre­cedentă. Cetățeni ai capitalei sârbe au protestat, au făcut apel la poliție, degeaba.

Astfel a dispărut întreaga parte de est a cartierului istoric Savamala de pe malul Savei, la confluența râu­lui cu Dunărea, pentru a face loc unui proiect imobiliar considerat de căpătâi pentru reînnoirea Belgradu­lui și promovat intens de pe atunci premierul Serbiei Aleksandar Vucic. Este vorba de Belgrade Waterfront, sau Beograd na vodi, un uriaș ansam­blu de clădiri rezidențiale și comer­ciale – cuprinde cel mai mare mall din Balcani – construit de unul dintre cei mai mari dezvoltatori din Emira­tele Arabe Unite, Eagle Hills.

Inițial, acesta a promis investiții de 3 miliarde de dolari. În contractul semnat în 2015 cu compania arabă era prevăzut că proiectul va fi finali­zat în 30 de ani. Luna aceasta, Eagle Hills și-a anunțat intenția de a extinde Belgrade Waterfront astfel încât valoarea imobiliară a acestuia să depășească 12 miliarde de euro. În plus, dezvoltatorul a anunțat o altă investiție, construirea unui hotel de lux și a unui complex de apartamente tot în Belgrad, tot într-o zonă cu rezonanțe istorice: pe locul clădirilor ministerului apărării al fostei Iugo­sla­vii, bombardate de NATO în 1999 în campania aliaților de a pune capăt războiului din Kosovo.

Citește și