zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Vine criza? Vânzările de electronice și electrocasnice au scăzut cu 5% în volum. În valoare, piața e ținută pe plus doar de prețurile mai mari

Piața de electro-IT a crescut cu 8,6% în valoare în 2022 versus 2021, dar avansul e susținut exclusiv de inflație.

de Mirela Turlan , Editor Web 02.03.2023 · 20:02 1 min de citit și în ziarul tipărit
Vine criza? Vânzările de electronice și electrocasnice au scăzut cu 5% în volum. În valoare, piața e ținută pe plus doar de prețurile mai mari

Foto: Ziarul Financiar

Piața de electro-IT a crescut cu 8,6% în valoare în 2022 versus 2021, dar avansul e susținut exclusiv de inflație. În volum, vânzările de electronice și electrocasnice au minus 5%, acesta fiind un prim semnal de alarmă că apetitul de consum e redus, românii fiind prudenți în a face achiziții de valoare mai mare.

De regulă, piața de electro-IT este cea care dă tonul în economie, fiind prima sau printre primele care reacționează în vremuri de criză. În 2009-2011, vânzările de televizoare, frigidere, aragazuri sau telefoane mobile au scăzut cumulat cu 50% față de nivelul din 2008, ultimul an de boom economic.

Anul trecut, românii au cheltuit anul trecut aproape 5 mld. euro pe electronice, electrocasnice, telefoane mobile și produse IT, un nivel record pentru piața din România care în 2010 era la doar un sfert din valoarea actuală, arată calculele ZF pe baza informațiilor din sector.

Citește și