Vine sau nu criza? Sau a venit deja?
Două dintre cele mai mari economii ale lumii au suferit probabil un declin trimestrul trecut, un nou semn că creșterea economiei mondiale a trecut acum de vârf și că riscul unei contractări este în creștere.
Foto: Ziarul Financiar
Deocamdată, puțini economiști anticipează un declin la nivel mondial și majoritatea văd chiar o revenire, poate în 2020. Patrick Artus, economist-șef al Natixis, consideră că ritmul de creștere al economiei mondiale va încetini, iar această încetinire s-ar putea transforma în criză dacă valorizarea foarte ridicată a acțiunilor americane s-ar prăbuși. În schimb, pentru Marc Touati, economist și președinte al cabinetului ACDEFI, criza a început deja de câteva luni.
Economiile avansate suferă de constrângeri legate de capacitate, războiul mondial subminează deja încrederea, iar dobânzile în creștere la nivel mondial apasă asupra piețelor financiare, scrie Reuters. În plus, rezultatele recente privind câștigurile companiilor dezamăgesc, piața rezidențială chineză continuă să încetinească, riscul unui Brexit dur este ridicat, iar Italia este prinsă într-o bătălie strânsă cu UE cu privire la buget.
Majorarea prețurilor petrolului și situația dificilă de pe piețele emergente complică și mai mult situația, arată Patrick Artus pentru Les Echos.
Citește și
5 min
Rareș Udrescu
4 min
Oniciuc Ilinca