zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Vine „Ziua eliberării“ SUA de sub comerțul injust al restului lumii. Trump își va duce războiul comercial global la un nivel nemaivăzut și știe că nu multe state sunt dispuse să lupte cu el mai departe

Ziua de miercuri, 2 aprilie, a fost promovată de președintele ame­rican Donald Trump drept „Ziua eliberării“ Americii, când el va arăta lumii, și americanilor, că vrea să protejeze SUA de practicile comerciale injuste ale celorlați. Nu este clar cum va…

de Bogdan Cojocaru , Senior Editor 01.04.2025 · 20:57 2 min de citit și în ziarul tipărit
Vine „Ziua eliberării“ SUA de sub comerțul injust al restului lumii. Trump își va duce războiul comercial global la un nivel nemaivăzut și știe că nu multe state sunt dispuse să lupte cu el mai departe

Foto: Ziarul Financiar

Ziua de miercuri, 2 aprilie, a fost promovată de președintele ame­rican Donald Trump drept „Ziua eliberării“ Americii, când el va arăta lumii, și americanilor, că vrea să protejeze SUA de practicile comerciale injuste ale celorlați. Nu este clar cum va face acest lucru pentru că liderul de la Casa Albă a vorbit criptic și a oferit prea puține detalii, dar analiștii și oameni din administrația lui Trump vorbesc de reciprocitate tarifară la nivel de stat, de tarife sectoriale și chiar de o pătură tarifară universală. Tarifele sunt instrumentul preferat al noului președinte pentru reducerea deficitu­lui comercial al SUA și protejarea celor care pro­duc în America de concurența străină necinstită.

Indiciile lăsate de Trump și de oamenii lui arată că orice opțiune este posibilă, chiar și ier­tarea. Unele guverne au lăsat și ele larg des­chisă ușa pentru nego­cieri și dis­cuții. Trump nu a ascuns că instrumen­tele sale de constrân­gere co­mer­cială vor produ­ce durere în eco­no­mie, iar analiș­tii au cal­culat că șan­se­le de recesiu­ne în SUA cresc. De aseme­nea, indicele bursier S&P 500 a înregistrat cea mai abrup­tă scă­dere trimestri­ală de după decembrie 2022. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a dat luni exem­ple de ceea ce face rău Americii.

„Dacă vă uitați la practicile comerciale in­juste pe care le avem – tarife de 50% impuse de UE produselor lactate americane, tarife de 700% din partea Japoniei pe orezul american, tarife de 100% din partea Indiei pe produse a­gri­cole americane, tarife de 300% din partea Canadei pe untul american și pe brânza ameri­cană. Toate acestea fac imposibil ca produsele americane să fie importate pe aceste piețe și au lăsat fără afaceri și locuri de muncă mulți ame­ricani în ultimele decenii“, a spus purtătoarea de cuvânt. Tot luni, administrația de la Washing­ton a publicat o listă cu reglementările și politicile statelor lumii pe care le consideră bariere comerciale.

Citește și