zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac: În ultimii 30 de ani de activitate am stat pe propriile picioare, am fost profitabili, nu am distribuit decât o parte din câștig ca dividende, am capitalizat constant compania astfel încât să ne susținem creșterea

Allianz-Țiriac, a doua cea mai mare companie de asigurări de pe piața românească, s-a menținut profitabilă în ultimele trei decenii, nu a distribuit dividende, decât o parte, în timp ce s-a capitalizat constant pentru a susține creșterea accelerată din ultimii ani, fără infuzie de capital, a spus Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac, în cadrul conferinței de presă organizată la sediul companie…

de Mirela Turlan , Editor Web 02.10.2024 · 20:44 2 min de citit și în ziarul tipărit
Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac: În ultimii 30 de ani de activitate am stat pe propriile picioare, am fost profitabili, nu am distribuit decât o parte din câștig ca dividende, am capitalizat constant compania astfel încât să ne susținem creșterea

Foto: Ziarul Financiar

♦ Sunt linii de business care au marje mari de profit. Pe de altă parte, dacă ne uităm la contribuția absolută, asigurările auto rămân cel mai mare contributor deși marja de profit este cea mai mică, dar pentru că volumul este semnificativ atunci valoarea absolută are o contribuție majoră ♦ Asigurările nonauto, spre exemplu cele de locuințe, au o marjă mult mai mare decât cele auto, spre 8-9%, doar că aici trebuie să ținem cont că avem un cost de reasigurare mai mare ♦ Sigur că această înghețare a tarifelor RCA, pe unii i-a prins mai bine îmbrăcați, pe unii i-a prins mai nepregătiți ♦ Când vom ieși din această înghețare va urma o perioadă destul de volatilă pentru că nu știm cum se va comporta fiecare jucător, a explicat Virgil Șoncutean, șeful Allianz-Țiriac.

Allianz-Țiriac, a doua cea mai mare companie de asigurări de pe piața românească, s-a menținut profitabilă în ultimele trei decenii, nu a distribuit dividende, decât o parte, în timp ce s-a capitalizat constant pentru a susține creșterea accelerată din ultimii ani, fără infuzie de capital, a spus Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac, în cadrul conferinței de presă organizată la sediul companiei cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate pe piața locală.

„În ultimii 30 de ani de activitate am stat pe propriile picioare, am fost profitabili, nu am distribuit dividende, decât o parte, am capitalizat constant compania astfel încât să ne susținem creșterea chiar accelerată în ultimii ani fără infuzie de capital. Acesta a fost un gest de maturitate și responsabilitate din partea noastră ca echipă de management, să gestionăm creșterea cu propriile resurse fără să cerem bani de acasă, fiind și un context în care a cere bani de acasă, acționarii au mai multe opțiuni astăzi pentru capitalul financiar pe care îl au“, a spus Virgil Șoncutean răspunzând la o întrebare ZF.

Citește și