zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Visa lansează ePOSibil, un program pentru digitalizarea IMM-urilor și accelerarea plăților electronice. „Din peste 1 milion de companii din România care ar putea adopta plățile digitale, aproximativ 135.000 de comercianți mici și mijlocii ar putea accepta

Visa lansează în România programul ePOSibil prin care își propune să digitalizeze și să extindă acceptarea plăților electronice în rândul afacerilor mici și mijlocii (IMM-uri), au spus reprezentanții companiei în cadrul unui eveniment de lansare a proiectului. Derulat pe o…

de Alexandra Cepăreanu , Reporter 09.07.2025 · 13:56 2 min de citit
Visa lansează ePOSibil, un program pentru digitalizarea IMM-urilor și accelerarea plăților electronice. „Din peste 1 milion de companii din România care ar putea adopta plățile digitale, aproximativ 135.000 de comercianți mici și mijlocii ar putea accepta

Foto: Ziarul Financiar

Visa lansează în România programul ePOSibil prin care își propune să digitalizeze și să extindă acceptarea plăților electronice în rândul afacerilor mici și mijlocii (IMM-uri), au spus reprezentanții companiei în cadrul unui eveniment de lansare a proiectului. Derulat pe o perioadă de trei ani, programul este implementat alături de băncile partenere, împreună cu IMM România și cu furnizori din zona digitalizării afacerii – Gomag, ContentSpeed – și are ca obiectiv sprijinirea comercianților în adoptarea soluțiilor moderne de plată pentru a-și consolida și dezvolta activitatea.

„Din peste 1 milion de companii din România care ar putea adopta plățile digitale, aproximativ 135.000 de comercianți mici și mijlocii, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 175 de miliarde de lei anual, ar putea accepta plăți cu cardul imediat și se pot înscrie în programul ePOSibil . Categoriile cu cea mai mare nevoie de implementare a plăților digitale includ magazinele alimentare mici, service-urile auto, frizeriile și saloanele de înfrumusețare, firmele de transport și restaurantele sau barurile – sectoare cu orientare către servicii, în care sub 33% din totalul companiilor acceptă plata cu cardul. Aceste date evidențiază un potențial semnificativ de extindere a plăților digitale în sectoare-cheie ale economiei, cu impact direct asupra reducerii economiei informale și creșterii incluziunii financiare”, a spus Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Lansarea unui program național pentru digitalizarea afacerilor și accelerarea plăților electronice este necesară în contextul în care infrastructura de terminale de plată rămâne insuficientă. Conform unui studiu realizat de firma de consultanță Kearney, România rămâne sub media europeană în ceea ce privește numărul terminalelor POS active – cu doar 22 la 1.000 de locuitori, comparativ cu 39 la nivelul Uniunii Europene, a spus Elena Ungureanu în cadrul evenimentului de lansare a ePOSibil.

Citește și