zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Vodafone lansează o platformă pentru cei care își caută un job, cu acces la cursuri Udemy și consultanți de la platforma locală eJobs

Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de comunicații fixe și mobile, a lansat o platformă de orientare și ghidare profesională care include acces gratuit la 650 de cursuri online de pe platforma internațională Udemy dar…

de Corina Matei , Editor Web 10.08.2021 · 21:31 2 min de citit și în ziarul tipărit
Vodafone lansează o platformă pentru cei care își caută un job, cu acces la cursuri Udemy și consultanți de la platforma locală eJobs

Foto: Ziarul Financiar

Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de comunicații fixe și mobile, a lansat o platformă de orientare și ghidare profesională care include acces gratuit la 650 de cursuri online de pe platforma internațională Udemy dar și la consultanți (prin telefon) de la platforma locală eJobs care oferă sfaturi privind construirea unui CV. Pe platforma Udemy, în zona gratuită dedicată clienților Vodafone, sunt doar două cursuri în limba română și două în maghiară, restul fiind în limbi precum engleză (170), portugheză (132) sau spaniolă (115).

De asemenea, dacă persoanele fără job sunt interesate de un abonament la o rețea medicală privată, Vodafone oferă două luni de gratuitate și apoi o reducere de 10% pentru cei care îl aleg pe partenerul său – rețeaua medicală Regina Maria. Reducerea este disponibilă prin programul de loialitate Vodafone Club.

„Platforma Vodafone Future Jobs Finder le dă posibilitatea utilizatorilor de toate vârstele, indiferent de nivelul de experiență sau de domeniu, să descopere ce joburi din tehnologie sau din domeniul digital le sunt potrivite și să își construiască un CV. Persoanele care nu au experiență în domeniul tehnologic, vor fi ajutate de Future Jobs Finder să își identifice aptitudinile și competențele transferabile și să descopere profesii în tehnologie și cursuri adaptate nevoilor lor”, conform companiei. 

Citește și