Vrea să cucerească vestul României. Moldovan Carmangerie, companie de familie ce face produse din carne, deschide primul magazin propriu în Oradea, după ce a ajuns la aproape 40 în județele Cluj și Bistrița-Năsăud
Compania Moldovan Carmangerie, producător de carne și produse din carne, înființat de familia Moldovan din județul Cluj, deschide primul magazin propriu în Oradea în incinta galeriilor retailerului Kaufland, după o investiție de 100.000 de euro. Această mișcare face parte din planul de expansiune pe termen mediu al companiei, având deja o prezență solidă cu aproape 40 de magazine în județele Cluj…
Foto: Ziarul Financiar
Compania Moldovan Carmangerie, producător de carne și produse din carne, înființat de familia Moldovan din județul Cluj, deschide primul magazin propriu în Oradea în incinta galeriilor retailerului Kaufland, după o investiție de 100.000 de euro. Această mișcare face parte din planul de expansiune pe termen mediu al companiei, având deja o prezență solidă cu aproape 40 de magazine în județele Cluj și Bistrița-Năsăud, și acum în Bihor.
„Chiar dacă anul acesta este unul de consolidare a afacerii noastre în vederea relansării expansiunii în 2025, am finalizat investiția de la Oradea pe care am avut-o în plan la sfârșitul anului trecut. Mă bucur că am reușit să aducem povestea Moldovan în acest oraș“, a spus Cosmin Moldovan, fondator și director general al Moldovan Carmangerie. Compania a avut în 2023 o cifră de afaceri de 107 milioane de lei (peste 20 mil. euro) în 2023.
În magazinul din Oradea, compania va vinde produse semipreparate (marinate, burgeri, mici), mezeluri, produse de gastronomie de tip ready to eat (Mintenașuri), mâncăruri gătite în bucătăria Moldovan (ciorbe, garnituri, salate), lactate și brânzeturi produse în ferma Moldovan de la Mociu sub brandul Lăptăria M și produse conexe de brutărie, patiserie și cofetărie ale unor producători locali.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca