Cum vrea Friedrich Merz, câștigătorul alegerilor germane, să împletească extremismul cu capitalismul pentru a salva Germania și Europa: Taxe mai mici „pentru toți“ la pachet cu reducerea birocrației și politici mai dure contra migrației
În noaptea alegerilor pe care le-a câștigat, conservatorul Friedrich Merz, viitorul cancelar al Germaniei, a făcut un jurământ în ton cu timpurile de haos geopolitic prin care trece lumea: va întări independența Germaniei și a Europei de SUA. El a…
Foto: Ziarul Financiar
În noaptea alegerilor pe care le-a câștigat, conservatorul Friedrich Merz, viitorul cancelar al Germaniei, a făcut un jurământ în ton cu timpurile de haos geopolitic prin care trece lumea: va întări independența Germaniei și a Europei de SUA. El a reluat astfel promisiunea electorală de a readuce țării sale rolul de lider politic și economic al Uniunii Europene, sub conducerea sa.
Misiunea lui nu va fi simplă, în primul rând din cauza rezultatului alegerilor parlamentare desfășurate duminică. Prezența la vot record, de peste 80%, i-a adus Alternativei pentru Germania (AfD), un partid considerat de extremă dreapta, un scor de asemenea record, de aproape 21%, față de cele peste 28% ale CDU, partidul lui Merz, și ale formațiunii partener CSU. AfD a devenit astfel a doua forță politică din Germania, cu mult peste social-democrații (SPD) lui Olaf Scholz, care a condus până acum guvernarea.
Principala trăsătură a alegerilor de duminică este ascensiunea extremelor, de dreapta și de stânga, dar și a extremismului în general. CDU nu are suficiente voturi pentru a forma singur guvernul și va avea nevoie de parteneri de coaliție. Și guvernarea lui Scholz este una de coaliție și a fost instabilă.
Citește și
6 min
Ziarul Financiar
1 min
Bogdan Alecu