zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Anuar Who's who in business 2023. Cei mai importanți 1.000 de oameni din business · Profesii

Who's who in business 2023. Analize și interviuri. Claudia Oanea, managing director, Siemens Healthineers România: „Ca profesionist, exiști prin oameni și prin activitatea de echipă“

Claudia Oanea și-a dedicat viața domeniului medical încă de când era doar un copil și voia să fie doctoriță. Fast-forward, 20 de ani mai târziu, după ce a gestionat mai multe businessuri în zona farma și de sănătate, spune că „închide cercul“ și se ocupă astăzi de partea de echipamente medicale. De doi ani, a preluat dezvoltarea pe piața românească a Siemens Healthineers, unul dintre giganții int…

de Georgiana Mihalache , Editor 10.02.2024 · 18:00 2 min de citit
Who's who in business 2023. Analize și interviuri. Claudia Oanea, managing director, Siemens Healthineers România: „Ca profesionist, exiști prin oameni și prin activitatea de echipă“

Foto: Ziarul Financiar

Un „om al oamenilor“, așa se caracterizează Claudia Oanea, spunând că relațiile cu ceilalți pe care trebuie să le dezvolte reprezintă ce îi place cel mai mult la jobul său.

Claudia Oanea și-a dedicat viața domeniului medical încă de când era doar un copil și voia să fie doctoriță. Fast-forward, 20 de ani mai târziu, după ce a gestionat mai multe businessuri în zona farma și de sănătate, spune că „închide cercul“ și se ocupă astăzi de partea de echipamente medicale. De doi ani, a preluat dezvoltarea pe piața românească a Siemens Healthineers, unul dintre giganții internaționali în domeniul aparaturilor și soluțiilor pentru diagnostic. Businessul pe care îl conduce în România se apropie de 300 milioane de lei. Ce a contribuit la dezvoltarea sa ca profesionist și care sunt calitățile unui bun manager?

„Dorința mea de a fi medic a început în copilărie, la întrebarea „ce îți dorești să faci când vei fi mare“, am zis mereu același lucru, că îmi doresc să mă fac doctoriță. Am urmat pași în direcția aceasta. Am absolvit un liceu de biologie-chimie, cu o secție de fizică-chimie, știind că voi da la Medicină și că astea erau materiile care îmi erau necesare. Am dat la Medicină pentru că am simțit că este drumul pe care mi-l doresc“, a povestit Claudia Oanea, managing director al Siemens Healthineers România.

Citește și